miercuri seara

E miercuri seara, trecut de ora 8 si eu n-am plecat inca acasa. Si nici nu-mi prea vine sa plec. As avea ce sa fac prin oras, trebuie sa-mi iau bilete la Urma, as putea sa onorez invitatia la cina a unei prietene, as fi putut sa ma duc la teatru cu un alt grup de prieteni sau as fi putut sa ajung acasa mai devreme de ora 10 ( lucru care nu s-a mai intamplat de mult si care imi cam lipseste). As mai putea sa dau cateva telefoane si sa-mi asigur o seara out, faina, vesela, cu vin fiert cu scortisoara si ceva prajituri bune...
In locul acestor posibilitati, stau la biroul meu,inca la serviciu ( si acum o anumita persoana o sa gandeasca ca o sa mor tanara de la atata munca ) cu discografia INXS si Queen pe shuffle. Si ma simt bine doar cu mine. Si-mi dau seama ca pot sa fac atatea lucruri, eu, cu manutele mele ( la figurat, evident, ca nu-s deloc talentata de fel). Nu sunt manata de cine stie ce dorinte de a schimba lumea, ci doar pe mine. Si pot :) si asta va doresc si voua, oricine ati fi!

ziua nationala a asteptarii

asteptarea mea a inceput de cum m-am trezit, adica de la 10 si un pic. nici nu am deschis bine ochii si am simtit cum pune stapanire pe mine o senzatie placuta si iritanta in acelasi timp. mi-am baut cafeaua, am facut ceva cumparaturi de-ale gurii, am trimis niste mailuri, am citit cate ceva, am dat telefoane, am si primit cateva.. degeaba. Senzatia asta a mea, asteptarea asta devenea tot mai chinuitoare.. ei bine, nici chiar asa, dar imi place sa folosesc cuvinte dramatice azi.. oricum, pentru o persoana care nu are rabdarea in gene, este o catastrofa sa astepti sa se intample ceva si acel ceva nu se mai intampla!!!!!!
ca un porc de Guineea in cusca, asa m-am simtit toata ziua...m-am infuriat si am decis ca trebuie sa fac curat in casa dar m-am limitat la a spala vasele. am facut tot soiul de scenarii si dialoguri in gand, dar le-am abandonat pentru ca, fie erau prea teatrale, fie erau prea seci, iar eu sunt o persoana vulcanica si nu ma pot purta decat pe masura!
intr-un final, am abandonat ideea de a lua eu taurul de coarne, si am decis ca mai bine imi vars necazul pe blog si incerc sa revin la ganduri mai bune. La urma urmei, nelinistea mea sugereaza ca ceva, ceva s-a miscat in atomii mei iar schimbarea este mai mult decat binevenita :)

Nu ar trebui sa ne fie frica sa recunoastem cum suntem noi de fapt, nici fata de prieteni si nici fata de cei cu care lucram si ne sunt sefi. Suntem toti oameni si toti gresim si mai mult, majoritatea facem exact aceleasi greseli. Nu incerc sa spun ca sunt justificabile greselile, desi poate unele sunt. Toti ne straduim sa parem mai buni, mai bine pregatiti, mai destepti, mai decat suntem in realitate, asa ca o persoana care recunoaste ca uita, ca face greseli nu este ceva de criticat. Din contra, consider ca iti trebuie curaj sa recunosti anumite lucruri, mai ales in fata omului care iti plateste salariul. Si cred din suflet ca exista oameni care nu te desconsidera doar pentru ca esti sincer.

Vienna waits for.. me!!!

Abia astept ziua de maine.. maine plec la Viena!!Pentru a doua oara ajung in Austria in ultimele 12 luni.
Prima oara am fost anul trecut, tot in octombrie si desi am prins o vreme destul de urata, m-am simtit atat de bine acolo... Nu stiu de ce, dar anul trecut eram convinsa ca urmatoarea mea vizita la Viena va fi incredibil de datatoare de fericire. Probabil pentru ca atunci ma gandeam la cineva si dupa regula "trebuie sa pierzi ceva ca sa te mai intorci in acelasi loc" am decis sa "pierd" sa vad "Sarutul" lui Klimt de la muzeul Belvedere. In mod normal, toate picturile lui erau expuse intr-o singura cladire a muzeului, dar in octombrie anul trecut se organiza ceva si cateva tablouri au fost expuse in alta parte. Iar eu am aflat asta catre sfarsitul programului acelei zile. Si desi imi doream mult sa-l vad, gandul ca "data viitoare il vad cu cine trebuie" m-a calmat incredibil, ca si cum intalnirea cu "Sarutul" ar insemna un soi de inceput, un soi de pecetluire.
Azi mi-am amintit de el,de tablou, altfel decat in tot restul anului. Anul acesta o sa-l vad sigur, nu vreau sa-l mai ratez, chiar daca nu-l "vad" asa cum imi inchipuiam. Dar asta nu ma intristeaza. De-a lungul acestui an, gandul ca "Sarutul" o sa-l vad cu cineva anume mi-a adus de fiecare data un zambet si o senzatie de pace ca si cum lucrurile care trebuie sa se intample se vor intampla oricum.

Asa ca abia astept sa mai "pierd" ceva si in aceasta calatorie!

am doar 18 ani..

o sambata ca oricare alta

imi place sambata asta..cred ca este printre putinele zile care imi plac atat de mult desi afara e innorat si mai si ploua.
mai incolo, cand o sa ma incumet sa ma dau jos din pat, unde stau cu laptopul in brate, cu muzica faina si niste prajituri langa mine, o sa gatesc.
iar seara o sa ies cu bicicleta in oras si o sa merg la observatorul astronomic.
si mai are ceva sambata asta :D

Viena